Cornel Codiţă
Dacă tot caută cineva ”momentul istoric” în sceneta sinistră a ”marelui” summit Putin-Trump, atunci este suficient să se uite la imaginile din debutul întâlnirii din Alaska. Preşedintele SUA, liderul lumii libere, apărătorul Americii şi al valorilor pe care acest popor şi liderii săi le-au îmbrăţişat şi promovat vreo două sute şi mai bine de ani, straja drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului pe durata războiului rece şi după încheierea lui oficială, gardianul Constituţiei Americane, promotorul fără odihnă şi prihană al valorilor numite simplu, Pace şi Libertate, ei bine, ”El” l-a întâmpinat pe călău pe covorul roşu, cu aplauze!!! Despre călăul a tot ceea ce a mai năzuit la libertate şi pace în Rusia post sovietică şi în arealul său geopolitic este vorba. Din momentul în care a preluat puterea absolută şi până azi, acesta a fost rolul în care Putin s-a postat cu aplomb, cu mândrie, fără urmă de remuşcări sau îndoială. Iar când spun călăul, nu folosesc vreo metaforă. Putin are pe mâini sângele celor, nu chiar puţini, care s-au opus activ, non-negociabil, regimului său, care au contestat cu preţul vieţii ”valorile şi idealurile” sovieto-staliniste resuscitate de politica neo-imperialismului rus. Şi, cum sângele acesta nu i-a fost de ajuns, ”Noul Ţar de la Kremlin” nu s-a sfiit să arate lumii că pacea nu valorează nimic, atunci când este pusă în balanţă cu visele lui de mărire, cu aberaţiile ideologice pe care cultura kaghebistă i le-a cultivat în minte şi în suflet încă din fragedă tinereţe, cu geopolitica recuperării şi a statutului imperial al Rusiei.
După ce aţi văzut şi revăzut aceste secvenţe de suficient de multe ori, astfel încât să pătrundeţi sensurile istoriei, atunci este sigur că aţi înţeles esenţa a ceea ce era de înţeles, de pe urma ”evenimentului”.
– Putin a venit în Alaska cu mâna goală şi a plecat cu tolba plină. Celebrele condiţii ale ultimatumului pe care Trump i l-a dat mai acum o lună şi ceva s-au evaporat fără urmă. ”Sarcina” de a face pace a fost, din nou, trecută de pe umerii lui Putin, cel care a declanşat agresiunea armată şi a instaurat starea de beligeranţă cu Ucraina, pe umerii lui Zelenski, ca şi cum el ar fi responsabil pentru măcelul dezlănţuit de Rusia.
– Putin a primit asigurarea lui Trump că teritoriile deja înghiţite de Rusia, ca efect al ocupaţiei militare a Ucrainei, nu sunt negociabile!! Cu ajutorul Preşedintelui Statelor Unite, pentru Ucraina, Istoria îngheaţă odată ocuparea Crimeei de către ruşi, după cum îngheaţă definitiv şi aspiraţiile ei de integrare în NATO. De abia de aici încolo încep eventualele ”negocieri” pentru teritoriile pe care Ucraina le va ceda în partea a doua a scenariului, contra promisiunii lui Putin că episodul invaziei nu se va repeta. Mă rog, nu se va repeta chiar în viitorul imediat. Dar, cine se poate încrede în promisiunile lui Putin? Doar naivii desăvârşiţi, perfecţi, absoluţi şi cei care, oricum, nu au de ales!
– Statele Unite au deschis tarabă la drumul mare: se vinde securitate, bazată pe arme şi eventual trupe, contra miliarde. Multe miliarde. Sute de miliarde. Cine le are, cumpără. Fără prea mari farafastâcuri de protocol, Zelenski a fost deja invitat la târg. Nu e chiar prima dată! Cine nu poate sau nu îi dă mâna să cumpere, să îşi pună pofta în cui şi să se bazeze pe securitatea proprie sau pe ajutorul cui o mai vrea şi o mai putea să ajute, atunci când Putin sau o altă întruchipare a sa, din istoria vremurilor viitoare, va dori să extindă imperiul rusesc.
– Nu doar Putin a fost absolvit de povara de a face pace, ci şi Trump. În urma întâlnirii din Alaska, Trump a redevenit, ca prin farmec, o simplă ”curea de transmisie”. Zelenski să facă pace, că numai el a rămas neatins de dorinţa arzătoare a lui Putin şi a lui Trump de a vedea Ucraina scăldată de la un capăt la altul de soarele cald al Păcii Eterne, chiar dacă pentru aceasta va trebui să fie dezmembrată, umilită, redusă la firimituri, să rămână cu capul adânc şi definitiv plecat spre Moscova.
– Europa nu există! Cel puţin din punctul de vedere al capacităţii politice, economice, militare şi diplomatice de a influenţa decisiv cursul conflictului Rusia-Ucraina şi eventualele negocieri de pace dintre cele două părţi. Excursia la Washington, în grup, a reprezentanţilor de frunte ai ”nucleului dur al Europei” a fost doar atât, o excursie. Nu de plăcere, că li s-a dat cu flit cât s-a putut, de la nuanţele de protocol şi până la rezultatele prezenţei lor la Casa Albă. Zero!
– Din acest moment istoric, august 2025, lumea poate să uite definitiv de regulile şi condiţiile care au organizat ”ordinea internaţională” după încheierea celui de al doilea război mondial. Cea bazată pe echilibrul de forţe dintre ”Est” şi ”Vest”, pe existenţa normelor de drept proclamate de ONU, pe coordonarea intereselor marilor puteri, când în joc sunt Pacea la scară planetară şi gestiunea conflictelor internaţionale cu potenţial de risc major, pe valorile Cartei Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, pe Dreptul Internaţional. Aproape fără nici o ceremonie, lumea s-a întors în epoca pietrei, a fierului şi a ciomagului. De acum înainte, forţa militară, economică, politică, este cea care ”creează dreptul”. Cel mai tare, chiar şi când nu câştigă imediat sau totul, are ”dreptatea” de partea lui, oricât de strâmbă ar fi ea croită. El agresorul, dacă este mai tare, devine îndreptăţit să îşi realizeze obiectivele, oricât de mult rău ar face altora şi comunităţii internaţionale, în ansamblu.
– După întâlnirea cu Trump, Putin şi-a reconstruit cu ceva fard faţa boţită de bubele crimelor de care se face responsabil. După covorul roşu şi aplauzele lui Trump, ”omul forte” de la Kremlin a redevenit ”vizitabil”, ca să folosesc o expresie consacrată în apele tulburi ale politicianismului dâmboviţean. Nu m-ar mira ca europenii să se ceară în audienţă, cât de curând, să îşi ofere serviciile diplomatice pentru a pune în operă varianta putinistă a ”Păcii din Ucraina”.
– Ucraina a rămas singură. O singurătate care s-ar putea dovedi, din nefericire pentru ea şi pentru întreaga Europă, mai lungă decât veacul. Vorba lui Marquez.
– O lume construită pe nisip poate fi interesantă, plină de noutăţi, de miracole chiar. Singura ei hibă este aceea că nu durează decât până la următorul val, cel care, iremediabil, surpă efemerele ”edificii”.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro